Infarom Publishing

Servicii

 
  contact | ajutor | index  
   
 
Meniu  
Instructiuni autori
Resurse  
Specificatii tehnice  
Etapele publicarii
Moduri de publicare  
Tarife si comisioane  
Trimiteti materialul  
Proiecte  

 

 

   INFAROM asigura intreaga gama de servicii editoriale necesare publicarii si distributiei cartii dvs., de la consilierea autorului, la servicii pre-press si traducere, obtinere cod ISBN si descriere CIP, pana la includerea in catalogul de distributie si promovare prin mijloace specifice online si directe.

   Consulting ante-publicare
   Prin departamentul de suport, autorii sunt consiliati la cerere gratuit in legatura cu titlul propus: potentialul de piata, sugestii tehnice, de continut si marketing, pret, etc.

   Verificare corectiva
   Acest serviciu este obligatoriu pentru lucrarile propuse publicarii POD sub imprintul principal al editurii. Lucrarea este supusa unei verificari de baza care presupune: citirea textului, urmarirea ideilor principale si a constructiilor logice, analiza stilului si a calitatii traducerii, a gramaticii si ortografiei, verificarea formatului de editare si compatibilitatii cu cerintele tehnice standard. Corectarea se executa pe documentul Word, in modul "Track changes", de catre un editor specializat in genul literar al lucrarii.
   Scopul verificarii corective este de a detecta si filtra posibilele erori tehnice sau de continut, precum si de a imbunatati pozitia pe piata a viitorului titlu. Rezultatele verificarii se comunica autorului, impreuna cu sugestiile de corectare si/sau schimbare. Retrimiterea materialului corectat de catre autor presupune o noua verificare.
   Doar prima verificare corectiva se taxeaza, urmatoarele fiind gratuite. Tarifele sunt intre 1 euro/pagina si 3 euro/pagina (300 de cuvinte ale documentului sursa), in functie de subiect, complexitate, specialitate si nivelul calitativ al limbajului si exprimarii. Verificarea corectiva este obligatorie inaintea setarii noului titlu (cu exceptia titlurilor publicate sub imprintul I.A.F.C.R. sau in regia autorului).
   Serviciul de verificare corectiva se adreseaza si tertilor (editori/autori care nu sunt inregistrati la editura INFAROM).

   Traduceri
   Pentru publicarea in limbile engleza, franceza, spaniola, italiana, germana, sau a unei lucrari in limba romana, tradusa din aceste limbi, puteti folosi serviciul INFAROM de traduceri, realizate de traducatori profesionisti. Traducatorul care preia lucrarea dvs. este specializat in domeniul si genul literar al lucrarii dvs. Tariful variaza intre 7 - 15 euro/pagina (300 de cuvinte ale documentului sursa), in functie de tipul textului, gen literar si domeniu de specialitate. Serviciul de traduceri se adreseaza si tertilor (persoanelor care nu sunt inregistrate ca autori la editura INFAROM). Pentru a comanda o traducere, click aici.

   Corectare nativa
   Pentru servicii de corectare si editare profesionista a traducerii in limba engleza, franceza sau spaniola, puteti folosi serviciul INFAROM de corectare nativa, prestat de vorbitori nativi ai acestori limbi, specializati in domeniul (literar/tehnic/stiintific) si genul literar al lucrarii dvs. Tariful variaza intre 5 - 8 euro/pagina (300 de cuvinte ale documentului sursa), in functie de subiect, complexitate, specialitate si nivelul calitativ al traducerii initiale. Serviciul este optional, dar recomandat, pentru o traducere finala perfecta.
   Serviciul de corectare nativa se adreseaza si tertilor (editori/autori/translatori care nu sunt inregistrati la editura INFAROM).

   Acordare ISBN
   Numarul international standardizat al cartilor (ISBN) este atribuit de catre Biblioteca Nationala fiecarei carti nou publicate si este util in identificarea cartii in bazele de date bibliografice internationale, precum si pentru facilitarea operatiunilor de gestiune a stocurilor de catre edituri, distribuitori, biblioteci si librarii. INFAROM atribuie gratuit fiecarei carti publicate prin editura un cod ISBN. Pentru cartile publicate in regia autorului, acesta este indrumat pentru a obtine un cod ISBN special de la Biblioteca Nationala.

   Descriere CIP
  
Catalogarea inaintea publicarii (CIP) este un program informatizat ce se desfasoara in cadrul Bibliotecii Nationale a Romaniei. Pentru fiecare carte care urmeaza sa fie publicata in limba romana, datele esentiale pentru descrierea lucrarii se colecteaza anterior tiparirii de catre Biblioteca Nationala si se inscriu in catalogul CIP. Descrierea CIP acordata de Biblioteca Nationala se tipareste in pagina de copyright, alaturi de codul ISBN. Rezultatele programului CIP se publica lunar sub forma unui buletin numit "Bibliografia cartilor in curs de aparitie". Beneficiarii acestor informatii editoriale sunt bibliotecile, difuzorii de carte si cititorii. Serviciul este gratuit si se adreseaza doar lucrarilor publicate prin editura. Atat inscrierea ISBN, cat si a codificarii CIP, sunt obligatorii prin lege pe teritoriul Romaniei.

   Conversie PDF
   Pentru autorii care au realizat fisierul final in Word si nu dispun de programe de creare PDF care sa prezerve integral formatul de editare al sursei, realizam la cerere conversia DOC - PDF, necesara setarii POD. Tariful este de 0,05 euro/pagina.

   Redimensionare
   Pentru autorii POD care au optat pentru tiparirea titlului lor atat in strainatate, cat si in Romania, realizam redimensionarea generala a fisierelor finale PDF (interior si coperta), fara a fi nevoie de re-editarea surselor, pentru obtinerea dimensiunilor specifice fiecarei tipografii. Tariful este de 9 euro/fisier.

   Realizare coperta
   La cerere, executam fisierul final al copertei in format TIFF sau PDF, conform specificatiilor tehnice POD, tinand seama si de sugestiile autorului privind designul. Tariful este de 20 - 50 euro, in functie de complexitatea solicitata. Similar, pentru ebook realizam o coperta virtuala, la tariful de 10 euro.

   Setare titlu POD
   Setarea titlului presupune finalizarea ansamblului informatic fisiere finale - caseta tehnica (metadata) - caseta marketing in formatul cerut de aggregator si transmiterea lor catre acesta in vederea crearii matricei de tiparire POD si includerii in catalogul digital. Setarile in vederea tiparirii includ setarea blocului cartii -tarif 49 euro / 29 euro - si setarea copertii - tarif 49 euro /29 euro (in functie de locatia tipografiei, externa/interna).

   Generare a copiei de verificare (proof)
   Copia de verificare este un exemplar al cartii (produsul finit), realizata dupa setarea titlului conform fisierelor finale, pe care compania de tiparire il expediaza prin curierat rapid pe adresa autorului. Prin acceptarea modelului primit, autorul isi da acordul pentru ca titlul sa intre in productie (ceea ce in sistemul clasic se numeste "bun de tipar"). In caz contrar, autorul poate face modificari, trimitand noi fisiere, iar titlul urmeaza sa intre in procesul de revizuire. Tariful pentru generarea si expedierea copiei de verificare de catre aggregatorul extern este de 39 euro pentru o carte standard cu interior alb-negru si 17 euro + (0,11 euro/pagina) pentru o carte color. Tariful pentru o copie de verificare executata si expediata de la tipografia din tara este 29 euro.  Pentru un titlu publicat POD sub imprintul principal, este obligatorie executia cel putin a unei copii de verificare pentru acelasi titlu, indiferent de numarul locatiilor de tiparire.

   Revizuire
   In orice moment al derularii contractului de publicare, autorul poate face modificari asupra continutului cartii sau a copertii, realizand noi fisiere finale si trimitandu-le editurii. Editura realizeaza o noua setare a titlului (revizuire), care se taxeaza cu 49 euro per fisier revizuit (bloc sau coperta).

   Catalog digital
   Tiltlul nou setat se inscrie in catalogul digital al editurii si aggregatorului, care este pus la dispozitia distribuitorilor si retailerilor carora acesta le furnizeaza titluri direct. Taxa de inscriere si stationare in catalogul digital este de 12 euro anual per titlu.

   Catalogul Ingram
  
Pe langa propriul catalogul digital pe care il mentine si actualizeaza, distribuitorul Ingram publica lunar un catalog tiparit in care sunt incluse noile aparitii editoriale. Fiecare nou titlu prezentat are un spatiu in care sunt tiparite datele de baza (titlu, autor, editura, ISBN, categorie, pret) si o imagine alb-negru a copertii. Anuntul apare o singura data, la aproximativ 3 - 4 luni dupa intrarea titlului in productie. Catalogul este distribuit la peste 40000 de abonati din SUA si Marea Britanie, majoritatea librarii locale. Desi serviciul este optional, aparitia in catalogul Ingram este recomandabila, pentru ca reprezinta o expunere suplimentara a titlului, intr-un format agreat de multi retaileri. Tariful pentru catalogul Ingram este de 59 euro si se achita o singura data.

   Tiparire POD
   
Pentru lucrarile publicate, editura foloseste atat servicii de tiparire POD "bucata cu bucata" (executate cu profesionalism de aggregatorul cu care lucram, subsidiara a Ingram Book Group, care foloseste cele mai performante utilaje), cat si de tipar digital standard si offset (executate in tara). Costurile tiparirii pentru distributie si comenzile directe ale autorilor sunt prezentate in sectiunea Tarife si comisioane, precum si in Manualul de operare POD pe care il primeste orice autor inregistrat.

   Depozitul Legal
   Editura trimite sapte exemplare ale fiecarui titlu intrat in productie catre Depozitul Legal al Bibliotecii Nationale si un exemplar Bibliotecii Judetene, conform legislatiei in vigoare (vezi Legea Depozitului Legal in sectiunea Resurse). Cele opt exemplare plus inca sapte pentru nevoile initiale de marketing (15 in total) se comanda de catre autorul POD, la pretul de productie.

   Comenzi directe
  
Prin acest serviciu, autorul poate comanda orice cantitate din titlurile proprii la pretul de productie. Copiile comandate direct de autor sunt proprietatea acestuia si pot avea orice destinatie: protocol, colectie, documentatie sau distributie pe cont propriu.

   Distributie internationala
   Orice titlu nou setat care indeplineste conditiile standard editoriale este inclus in catalogul digital al distribuitorului Ingram si listat de site-urile Amazon, Powells, Barnes & Noble si alti retaileri web. In functie de comenzile retailerilor, distribuitorul Ingram poate stoca (cumpara) cantitati mai mici sau mai mari de copii in scopul revanzarii. Retailerul Amazon stocheaza titlul in cantitati mici, odata cu aparitia primei comenzi. Aceasta reprezinta distributia de baza a titlului si este gratuita, ca parte integranta a sistemului POD. Vezi sectiunea Distributie si marketing pentru detalii privind intreaga capacitate de distributie a sistemului. 

   Distributia locala
   Pentru titlurile POD publicate in limba romana, distributia la nivel national se desfasoara in doua etape. Prima este prin librarii virtuale: INFAROM listeaza orice nou titlu in limba romana in libraria sa electronica, de unde poate fi cumparat online; in plus, titlul este listat si de alti retaileri web din Romania, inclusiv Librarie.net. Editura INFAROM sustine costurile stocurilor din propria librarie, precum si pe cele ale retailerului Librarie.net. Pentru distributia prin ceilalti retaieri web sau distribuitori, autorul trebuie sa asigure un stoc initial de minim 3 exemplare per retailer sau 10 exemplare per distribuitor, care devin proprietatea sa. Daca se constata epuizarea acestui stoc intr-un timp rezonabil, urmatoarele stocuri sunt sustinute de editura, iar titlul poate trece in etapa a doua a distributiei - cea teritoriala. Distributia in teritoriu este realizata prin distribuitori locali de carte.

   Marketing direct
  
Pentru anumite titluri pentru care studiile indica un potential de piata in crestere sau pentru care vanzarile existente confirma aceasta tendinta, se desfasoara un marketing direct targetat pe distribuitori fizici si retaileri cu anumite specializari (ofertare directa online si postala, postarea de anunturi publicitare pe forumurile si site-urile accesate de retaileri, inscrierea in cataloage suplimentare, etc.). Serviciul este gratuit pentru autori.

   Marketing suplimentar
   Acest serviciu este destinat titlurilor cu potential, care si-au confirmat acest statut prin vanzarile existente. Serviciul include prezenta fizica a titlurilor la targurile internationale importante de carte (Frankfurt, Londra, Praga, Tokyo, New York, etc.), unde se pot incheia contracte de distributie si se pot negocia licentele de traducere in alte limbi. De asemenea, se desfasoara un marketing direct cu volum mare targetat pe distribuitori si retaileri. Aceste servicii de marketing suplimentar se executa prin asociatiile independente de editori PMA (The Independent Book Publishers Association) si IPG (Independent Publishers Group). Costurile acestor servicii sunt destul de ridicate, de aceea ele sunt planificate numai dupa realizarea unui volum semnificativ de vanzari ale titlurilor respective. La plata acestor servicii este solicitata optional si participarea autorilor, intr-o formula care se negociaza anterior.

      

 
  contact | ajutor | index